|
Cu pasi
marunti
DEKRA a organizat recent o
noua sesiune de comunicari referitoare la siguranta vehiculelor SUV.
Centrul Klettwitz a fost gazda evenimentului celor doua zile de
dezbateri fiind prezentate referate extrem de interesante cu
propuneri atat in beneficiul industriei, cat si al consumatorilor.
Sport Utility Vehicle, SUV,
segment lansat de americani la inceputul anilor 80 a devenit unul
dintre cele mai cautate din industrie. Dovada nu doar rapida
extindere a unor modele relativ traditionale pentru americani, dar
si pe teritoriul altor continente ceea ce a alimentat o dezvoltare a
segmentului in detrimentul vanzarilor celorlalte. Mai mult, dupa o
relativa perioada de prezentare idealista a problematicii s-a ajuns
la depistarea unor probleme reale de siguranta date initial de
constructie, ulterior si de comportamentul posesorilor acestora.
Astfel, numai in SUA, peste 10-15 % din accidentele rutiere grave au
fost cauzate de proasta gestionare a controlului modelelor, una
dintre cele mai des intalnite situatii fiind rasturnarea ceea ce a
dus la producerea a numeroase accidente mortale. Nici in Europa
lucrurile n-au stat diferit, neobisnuita conducerii unor astfel de
modele cauzand de-a lungul timpului numeroase necazuri. Din acest
motiv, si pentru ca anumite piete comercializarea modelelor SUV
aproape s-a dublat in scurt timp, exemplul Germaniei este elocvent-in
2000, SUV-urile reprezentau aproape 6 % din total, iar in 2005 a
ajuns la 9 % nevoia cunoasterii sigurantei modelelor respective a
impus luarea unor masuri strict constructive, dar si o explicitare
mai ampla a structurii acestora.
Werner von Hebel, Directorul
general DEKRA Automobile, a explicat in cadrul unui raport detaliat
legatura dintre centrul de greutate, masa specifica, echipamente, pe
de o parte, si viteza de deplasare si stiinta gestionarii acestora,
pe de alta. Pentru a fi mai convigator a invitat 13 specialisti din
cadrul simpozionului sa testeze pe circuitul oval al centrului
cateva dintre noile modele SUV-M-Class, VW Touareg, BMW X 3 si X5,
Mitsubishi L200 si Pajero, Land Rover Discovery. Cu acest prilej
modelele din trial, al caror total s-a ridicat la 30, au fost vazute
si intelese in complexitatea lor constructiva, dar si ca dinamica,
la sesiune participand intre altii si sefii departamentelor care au
supravegheat constructia directa a acestora. Au fost comparate
diferitele sisteme de asistenta la conducere in siguranta dintre Q7
si GL, spre exemplu, descoperite unele limite fata de o situatie
tehnica din teren, testare care a fost de un real folos pentru toata
lumea.
Mai mult, pentru ca unele dintre
modele sunt adesea utilizate si pentru tractarea unor rulote, barci
de agrement, s-a discutat mult si pe comportamentul rutier al
acestui tip de transport, cu situatiile neprevazute ce pot fi mai
des intalnite, dar si cu solutiile practice pentru depasirea lor.
Spre exemplu, adesea, prea increzatori in performantele tehnice
anuntate de constructori, unii soferi exceleaza in deplasari ci
viteze ridicate, iar in fata unui eveniment nu stiu sa ia o decizie
corecta pentru evitarea unui impact sau a unei altei situatii
dificile.
Un alt capitol, cel al
competitiilor sportive, a fost luat in discutie prezentandu-se unele
solutii noi pentru camioanele MAN si modelele VW participante in
Raliul Paris Dakar. Au fost introduse unele sisteme noi, in fapt
extensii ale celor existente, cum ar fi xDrive DSC Plus, spre
exemplu pentru ca sportivii sa poata fi cat mai in siguranta. Una
peste alta, sesiunea de comunicari a DEKRA a fost extrem de utila si
a impresionat seriozitatea cu care a fost tratata problematica atat
de complexa a unor probleme aparent comune si intalnite zilnic in
cotidian – conducerea propriilor vehicule in siguranta.
Linia verde
pentru protectia copilului
Asociatia Linia Verde pentru
Protectia Copilului functioneaza din februarie acest an ca
organizatie neguvernamentala independenta. Cu scopul declarat de a
oferi consiliere si protectie copiilor, Asociatia intreprinde un
demers curajos in societatea noastra.
Tributara unor mentalitati
acumulate de-a lungul vremurilor, societatea noastra are de acum un
sprijin mai mare in favoarea intelegerii unor fenomene sociale
existente si perpetuate in cadrul familiei romanesti. Fenomene
siciale care din cauza unor conjuncturi, a unor mentalitati puternic
inradacinate au ierarhizat pozitiile sociale din cadrul familiei,
dar si din afara ei, unele tare punandu-si puternic amprenta asupra
evolutiei copiilor. Asociatia ofera consiliere, prin intermediul
liniei telefonice 0800 8 200 200, pusa la dispozitie gratuit de
Romtelecom, tuturor celor care au nevoie de protectie impotriva unor
abuzuri din familie, in primul rand copiilor, oferind si solutii
alternative pentru abandonurile familiale sau pentru
institutionalizarea copiilor abandonati. Mai multl, aosciatia isi
propune sa explice modalitatea de reintegrare in familiile naturale
a copiilor abandonati. La un numar ridicat de aproape 5.000 de
cazuri inregistrate numai intr-un singur an, de copii exploatati,
maltratati si batuti, numarul acestora fiind in realitate mult mai
mare, asociatia a acordat sprijinul la peste 1,5 milioane persoane
colaborand cu numeroase institutii specializate din tara si
strainatate. Acest post telefonic specializat este important prin
faptul ca ofera persoanelor posibilitatea de a comunica si altora
suferintele lor, de a solicita intr-un cadrul organizat sprijinul,
si mai ales de a-l primi, povestile inregistrate de la capatul
firului invizibil fiind uneori cutremuratoare pentru timpurile pe
care societatea noastra le traieste. Fiind alaturi de initiativa
asociatei, revista noastra pune la dispozitie spatiu tuturor
copiilor, elevi sau nu sa solicite sprijin in masura in care acestia
considera ca pot fi ajutati.
Ne puteti scrie pe adresa
revistei si puteti suna permanent la numarul de telefon pus la
dispozitie pentru sprijinul vostru.
Sa-i determinam si pe copii sa
joace un rol important in educatia rutiera!
Incorporarea unor ore de
siguranta rutiera si de prim ajutor in programa scolara s-a dovedit
a fi una dintre cele mai eficiente cai prin care copiii au putut
dobandi cunostintele si abilitatile care sa le permita confruntarea
cu mediul 'ostil' pe care il constituie traficul. Deoarece in multe
tari educatia pe teme de siguranta rutiera si de prim ajutor nu are
alocate ore in programa scolara, conceperea si punerea lor in
practica depinde in mare masura de mobilizarea copiilor si a
partenerilor. Societatile Nationale actioneazaca auxiliare ale
autoritatilor publice intarile respective in domeniul umanitar si
furnizeaza o gama larga de servicii, inclusiv asistenta in caz de
dezastru, programe de sanatate si sociale. Toata aceasta activitate
este guvernata de cele sapte Principii Fundamentale ale Crucii Rosii
si Semilunii Rosii, care sunt: Umanitate, Impartialitate,
Neutralitate, Independenta, Voluntariat, Unitate si Universalitate.
Primul ajutor este universal
recunoscut ca element specific de activitate a Crucii Rosii/Semilunii
Rosii, iar prin reteaua de milioane de voluntari activi si
profesionisti, Crucea Rosie/Semiluna Rosie ramane atat un furnizor
principal de servicii de urgenta, cat si o unitate de referinta
pentru programe educative in acest sens. Programele educative de
prim ajutor implica si se concentreaza asupra beneficiarilor,
manifestand consideratie pentru, si respectand condisiile, cultura
si capacitatile locale. Mai mult de atat, instruirea populatiei
pentru a face fata ranirilor provocate de accidente de circulatie
trebuie sa includa informatii in legatura cu reducerea atat a
riscului de coliziune prin purtarea de materiale reflectorizante sau
renuntarea la a conduce dupa consumul de alcool, cat si reducerea
gravitatii ranirilor prin echiparea cu casti protectoare pentru cei
care merg pe motocicleta sau motoreta.
Ghidul de buna practica al
Campaniei pentru siguranta al Crucii Rosii europene In numerele
viitoare, revista Autostrada va publica extrase si din celelalte
tipuri de activitati. |